mormon.org Din întreaga lume

Slujire în folosul comunităţii

Implică-te în comunitatea ta

Credinţa noastră în Dumnezeu ne motivează să fim cetăţeni conştiincioşi ai ţării, judeţului şi oraşului nostru. Dacă avem o perspectivă eternă, ne amintim că suntem cu toţii fii şi fiice ai lui Dumnezeu – fraţi şi surori în adevăratul sens al cuvântului. Făcând tot ce ne stă în putinţă să fim cetăţeni buni, noi facem ca lumea din jurul nostru să devină mai frumoasă, mai liniştită şi mai corectă pentru familiile noastre şi pentru semenii noştri.

Cum putem oferi ajutor în cadrul comunităţii noastre? Ce facem pentru ca ţara noastră să fie un loc mai bun de trăit? A fi un bun cetăţean poate însemna a cerceta problemele politice pentru a fi alegători informaţi sau a organiza o ligă de fotbal pentru ca toţi copiii noştri din comunitate să aibă ceva plăcut şi sigur de făcut după şcoală. Sau poate că vrem să ne implicăm în probleme mai mari cu care se confruntă oraşul sau judeţul nostru, cum ar fi găsirea de modalităţi pentru a reduce rata infracţiunilor sau pentru a îmbunătăţi biblioteca locală. Indiferent de cum alegem să îmbunătăţim lumea din jurul nostru, putem fi încrezători că, atunci „când [suntem] în slujba aproapelui, [suntem] numai în slujba Dumnezeului [nostru]" (Mosia 2:17).

Loial ţării tale

Chiar şi după ce autorităţile locale i-au alungat din mai multe aşezări, iar guvernul federal a refuzat să-i protejeze, primilor mormoni li s-a cerut să trimită – şi au trimis – un batalion de soldaţi pentru a lupta pentru ţara lor. Al 12-lea articol de credinţă afirmă: „Noi credem că trebuie să ne supunem regilor, preşedinţilor, conducătorilor şi magistraţilor şi să ne supunem, să onorăm şi să susţinem legea". Devotamentul faţă de credinţa noastră nu înseamnă că nu putem fi devotaţi şi ţării noastre. Un fost preşedinte al Bisericii, Gordon B. Hinckley, a spus că un bun mormon „are obligaţia de a fi un bun cetăţean al ţării în care s-a născut sau care l-a adoptat. Un cetăţean al împărăţiei lui Dumnezeu trebuie să fie, în primul rând, printre cei mai buni oameni ai lui Dumnezeu din întreaga lume". Pe lângă faptul de a sprijini conducătorii locali şi a participa în acţiuni civice, loialitatea înseamnă, de asemenea, a încerca să facem din ţara noastră un loc mai bun de trăit. Credinţa noastră în Dumnezeu şi dragostea pentru semenii noştri ne pot inspira să ajutăm la corectarea unora dintre problemele cu care se confruntă ţara noastră.

Participare însemnată în comunitatea ta

Cei mai mulţi dintre noi doresc să fie cetăţeni buni, dar nu este mereu uşor să ştim cum. Este important să ne amintim că nu trebuie să oferim tot timpul şi toată energia noastră pentru a ne considera cetăţeni buni. Câteva ore oferite ocazional, chiar în comunitatea noastră, pot aduce o schimbare mare. Ce s-ar întâmpla cu programele sportive pentru tineri dacă părinţii nu s-ar oferi voluntari să antreneze? Ce prietenii s-ar putea pierde dacă nimeni nu ar organiza petreceri la care să fie invitaţi toţi vecinii? Ce s-ar întâmpla cu cei care au probleme financiare dacă nu s-ar oferi nimeni să ofere ajutor adăposturilor pentru oameni ai străzii sau cantinelor pentru săraci? Spiritul civic începe în comunitatea noastră, iar lucrurile mici pe care le facem pentru a ne înfrumuseţa strada au un impact mai mare decât am crede. Cu toţii putem aduce o contribuţie valoroasă, trebuie doar să ne dăm seama care este aceasta şi să trecem la acţiune.

Buni cetăţeni ai planetei

În afară de faptul că suntem cetăţeni ai unui oraş şi ai unei ţări, noi suntem cetăţeni ai pământului. Dumnezeu a creat lumea frumoasă în care trăim, iar noi avem responsabilitatea de a o respecta. Ne putem arăta recunoştinţa pentru creaţia Sa minunată fiind conştienţi de resursele naturale pe care le consumăm şi depunând efort să reducem consumul lor, să le refolosim şi să le reciclăm – Dumnezeu ne-a dat „stăpânire asupra tuturor fiarelor câmpului ", dar cu acea stăpânire se aşteaptă din partea noastră să acţionăm în mod responsabil (Moise 5:1). Ni s-a încredinţat pământul pentru a avea grijă de el, nu doar pentru că este un dar de la Dumnezeu, ci pentru că depindem de el pentru hrana noastră. Acum nu mai sunt la fel de mulţi oameni care îşi cultivă singuri mâncarea precum erau înainte de revoluţia industrială, aşadar poate fi uşor să uităm cât de legaţi suntem de pământul pe care trăim. (Toată mâncarea noastră provine din magazin, nu-i aşa?) Am face bine să ne amintim mereu de unde provine pâinea noastră. Pentru a ne arăta recunoştinţa faţă de Dumnezeu, încercăm să muncim pentru a proteja pentru generaţiile viitoare frumuseţea şi belşugul pământului care ne oferă hrană.

Neprihănirea înalţă un popor

Indiferent dacă eşti un oficial ales, un învăţător într-o şcoală de stat sau un alegător obişnuit, felul în care îţi îndeplineşti îndatorirea civică influenţează progresul sau declinul societăţii în care trăieşti. O ţară, un judeţ, o comunitate sunt asemenea unei familii – inevitabil imperfecte, dar pe atât de bune pe cât sunt oamenii care fac parte din ele. Integritatea unui stat ţine de influenţa pe care o au cetăţenii săi. Doar pentru că nu poţi să-ţi faci ţara perfectă nu înseamnă că eşti scutit de responsabilitatea de a încerca. Dacă oamenii integrii nu participă în deciziile politice care le influenţează vieţile, alţii cu scopuri mai egoiste se vor grăbi să umple golul.


Plăteşte tribut Cezarului şi lui Dumnezeu.

Când unul dintre farisei L-a întrebat pe Isus ce credea cu privire la achitarea unui bir în bani, El a spus: „Daţi… Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!" (Matei 22:21). Avem o datorie faţă de guvernul nostru pentru drumurile pe care le folosim, şcolile în care învaţă copiii noştri, pentru legile în vigoare care ne protejează şi pentru celelalte servicii pe care le oferă. Avem o datorie faţă de Dumnezeu pentru că existăm şi pentru oportunităţile eterne. Ne plătim aceste două datorii în moduri diferite şi trebuie să ne onorăm ambii creditori pentru a fi demni de binecuvântările de care ne bucurăm în această viaţă şi de cele care ne sunt promise în viaţa următoare.

Neutralitate politică şi civism

Deşi credem că trebuie să adoptăm o poziţie cu privire la problemele morale, ca Biserică rămânem neutri în ceea ce priveşte partidele politice în toate naţiunile în care este prezentă Biserica noastră. Conducătorii Bisericii nu dictează membrilor ei ce candidat să voteze sau nu, chiar dacă un candidat nu este de acord cu o poziţie oficială exprimată în mod public de Biserică. Membrii Bisericii sunt liberi să facă parte din orice partid sau organizaţie politică aleg, Be Accepting Of Your Community după cum îi îndeamnă conştiinţa.

Mai presus de acest lucru, mormonii sunt îndemnaţi să aibă un comportament civilizat în ceea ce priveşte aspectele politice. Acest lucru nu este mereu uşor. Anumite aspecte sunt atât de personale şi de controversate încât poate fi dificil să respectăm dreptul altcuiva la o opinie diferită. Dar Domnul ne spune în Cartea lui Mormon că „spiritul de ceartă nu este de-al Meu, ci este de-al diavolului, care este tatăl certurilor; şi el agită inimile oamenilor ca să se certe cu mânie unul cu altul" (3 Nefi 11:29).

Liberi să alegem pentru noi înşine

Uneori, dacă un oficial ales este membru al unei religii sau al unei alte organizaţii, care-şi afirmă crezurile în mod clar, există o nelinişte în rândul unora că acea persoană va face ceea ce dictează acea religie sau organizaţie. Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă sprijină ideea că biserica şi statul sunt entităţi separate. Credem că autoritatea religioasă nu trebuie să se amestece în aspecte politice şi că oficialii aleşi sau funcţionarii publici sunt absolut liberi să-şi îndeplinească responsabilităţile. Dacă a existat vreun comportament al mormonilor împotriva acestor principii, acest lucru a încălcat principiile şi politica oficială a Bisericii.

Domnul „le-[a] dat copiilor oamenilor puterea de a acţiona prin ei înşişi" (Doctrină şi legăminte 104:17). Oficialităţile alese şi funcţionarii de stat care sunt mormoni îşi iau singuri deciziile şi este posibil ca ei să nu împărtăşească poziţiile declarate public de către Biserică. Biserica le poate comunica punctele sale de vedere, ca oricărui alt conducător, dar acceptă totuşi că aceste oficialităţi trebuie să aleagă singure, pe baza celei mai bune judecăţi şi ţinând seama de circumscripţiile pe care le reprezintă.