mormon.org Din întreaga lume

Joseph Smith

Joseph Smith: profet al lui Dumnezeu

Partea de vest a statului New York era numită la începutul anilor 1800 „Burned Over District (Districtul supraevanghelizat)". Fervoarea religioasă era intensă. Multe religii au trimis predicatori pentru a căuta persoane pe care să le convertească la turma lor. Se părea că toată lumea fusese convertită. Era o perioadă şi un loc de tumult teologic.

Acesta este locul unde s-a născut Joseph Smith jr., fiul lui Joseph şi a lui Lucy Mack Smith. Numeroşii membri ai familiei sale s-au trezit în inima acestei renaşteri religioase, dorind să trăiască vieţi bune, dar nefiind siguri căreia dintre bisericile implicate era bine să se alăture. Membrii familiei lui Joseph preferau religii diferite, dar niciunul dintre ei nu ştia cu siguranţă că a lor era adevărata Biserică a lui Hristos.

Membri ai Bisericii mormone îşi împărtăşesc sentimentele şi mărturiile despre profetul Joseph Smith.

Căutător al adevărului

Ca tânăr băiat de paisprezece ani, Joseph avea deja dorinţa de a găsi adevărul. Asemenea celorlalţi din familia sa, el a fost o persoană foarte religioasă şi, când a trebuit să fie botezat, Joseph a trebuit să se decidă căreia dintre numeroasele confesiuni creştine să se alăture. După ce a studiat cu atenţie, încă era confuz. Ulterior, el a scris: „Aşa de mare era confuzia şi cearta dintre diferitele credinţe, încât era imposibil pentru o persoană tânără, aşa cum eram eu… să ajungă la o concluzie certă referitoare la cine avea dreptate şi cine nu… În mijlocul acestui război de cuvinte şi al tumultului de opinii, îmi spuneam deseori: Ce este de făcut? Care dintre toate aceste grupări are dreptate; sau, greşesc ele toate laolaltă? Dacă una dintre ele are dreptate, care este aceasta şi cum pot s-o recunosc?" (Joseph Smith – Istorie 1:8, 10).

Joseph a apelat la Biblie pentru a găsi îndrumare. El a citit:

Acest verset l-a impresionat profund. S-a decis să se roage în legătură cu ce ar trebui să facă, având simpla credinţă că Dumnezeu îl va auzi şi îi va răspunde.

Un profet al lui Dumnezeu

În primăvara anului 1820, Joseph s-a dus într-o dumbravă din apropierea casei sale şi a îngenuncheat în rugăciune. El a descris experienţa: „Am văzut un stâlp de lumină exact deasupra capului meu, mai luminos ca strălucirea soarelui, care a coborât treptat până când a căzut deasupra mea… Când lumina s-a oprit asupra mea, am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt: Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-l!" (Joseph Smith – Istorie 1:16-17).

Vizionează cum a restaurat Dumnezeu pe pământ plenitudinea Evangheliei Sale prin intermediul profetului Joseph Smith (19:15).

Această viziune în care i S-au arătat Tatăl Ceresc şi Fiul Său Isus Hristos a reprezentat începutul chemării lui Joseph Smith în calitate de profet al lui Dumnezeu. I s-a spus că niciuna dintre bisericile de pe pământ nu aveau plenitudinea adevărului. În timp, Joseph Smith a fost ales să întemeieze Biserica lui Hristos şi să restaureze preoţia sau autoritatea de a acţiona în numele lui Dumnezeu. El a fost condus de Dumnezeu la o cronică străveche şi i-a fost dată capacitatea de a o traduce în limba engleză. Această cronică se numeşte Cartea lui Mormon. El a continuat să se roage şi să primească revelaţii pentru Biserică de-a lungul vieţii sale. Aceste revelaţii au fost compilate într-o carte de scripturi care se numeşte Doctrină şi legăminte şi care ne demonstrează că Dumnezeu continuă să-i conducă pe copiii Săi şi în ziua de astăzi. Joseph Smith a organizat Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă în mod oficial în data de 6 aprilie 1830.

Un conducător al Bisericii lui Isus Hristos

Uneori, când dobândim o poziţie plină de responsabilitate, simţim că nu mai avem nevoie de ajutor, dar Joseph Smith s-a bazat pe Domnul din ce în ce mai mult după ce a fost chemat ca profet. El a ştiut că datoria sa nu era să-şi răspândească propriile învăţături, ci să transmită lucrurile pe care Dumnezeu i le-a revelat. Majoritatea textelor care alcătuiesc Doctrină şi legăminte reprezintă răspunsurile lui Dumnezeu oferite rugăciunilor şi întrebărilor lui Joseph Smith. El L-a rugat pe Dumnezeu să-i clarifice părţi ale Evangheliei şi I-a cerut îndrumare despre cum să conducă Biserica şi numărul tot mai mare de mormoni. Dumnezeu i-a spus să cheme apostoli, profeţi şi alţi conducători care să vegheze asupra Bisericii.

Primii mormoni au suferit persecuţii grave, deoarece erau percepuţi de către vecinii lor ca fiind o ameninţare economică, politică şi religioasă, prin urmare Joseph şi oamenii pe care el i-a chemat să-l ajute au trebuit să conducă mai multe migraţii ale mormonilor către locuri mai prietenoase ale ţării. În pofida tuturor suferinţelor pe care le-au îndurat, primii membri ai Bisericii au construit temple, au făcut muncă misionară, au construit oraşe prospere şi, unii, au servit în armata Statelor Unite în perioada în care au migrat către vest. Cu câţiva ani înainte ca Joseph să moară, Domnul l-a îndrumat să organizeze Cvorumul celor Doisprezece Apostoli şi, apoi, el le-a oferit lor toate cheile, drepturile şi autoritatea necesare pentru a conduce Biserica. După moartea lui Joseph Smith, Brigham Young, apostolul de pe pământ cu cea mai mare vechime în acel oficiu l-a succedat în calitate de al doilea profet şi preşedinte al Bisericii. Profetul de astăzi, Thomas S. Monson, este succesorul autorizat al lui Joseph Smith. El şi ceilalţi apostoli ai Bisericii îşi trasează linia autorităţii direct de la Isus Hristos într-un lanţ neîntrerupt de rânduiri prin intermediul lui Joseph Smith.

Tată şi soţ devotat

Unul dintre profeţii de mai târziu ai Bisericii le-a spus membrilor: „Niciun alt succes nu poate compensa eşecul din cadrul căminului". Această afirmaţie a fost spusă la mai bine de un secol după moartea lui Joseph Smith, dar Joseph a fost un exemplu al acestei idei toată viaţa sa. Chiar dacă Joseph a fost deseori persecutat şi uneori închis ca urmarea unor acuzaţii false, primele sale gânduri se îndreptau întotdeauna către familia sa. El i-a scris soţiei sale, Emma, când era închis în Missouri,

Joseph a trăit conform doctrinei pe care o predica – anume că întărirea familiilor noastre trebuie să fie un lucru important în viaţa noastră. Când viaţa sa a fost în pericol, Joseph s-a bazat pe credinţa sa în Isus Hristos nu doar pentru a se ajuta pe sine, ci şi pe soţia şi pe copiii săi.

Un martir al Evangheliei restaurate

Uneori, credem că a muri pentru o cauză reprezintă cea mai pură dovadă a devotamentului, dar a trăi pentru ceva este, de obicei, mai solicitant. Joseph Smith le-a făcut pe amândouă. El şi-a pus viaţa în slujba lui Dumnezeu, îndurând batjocură şi violenţă pentru lucrurile în care credea. El nu a murit în public având simpatia lumii; el a fost împuşcat de o gloată în timp ce era închis într-o închisoare în urma unor acuzaţii false.

El şi-a arătat devotamentul faţă de Dumnezeu în viaţă şi în moarte. S-a spus despre el că „a fost mare, în viaţă şi după moarte, în ochii lui Dumnezeu şi ai poporului său; şi … a pecetluit misiunea şi lucrările sale cu propriul lui sânge" (Doctrină şi legăminte 135:3).

El a făcut lucrarea lui Dumnezeu până în ziua în care viaţa i-a fost luată şi noi îl onorăm pentru credinţa, umilinţa şi devotamentul său. Suntem recunoscători pentru Biserica care a fost întemeiată cu ajutorul lui, pentru scriptura pe care a tradus-o, pentru revelaţiile pe care le-a primit şi pentru lucrurile pe care el le-a predicat şi care ne ajută să înţelegem căile lui Dumnezeu.

Modul credincios în care Joseph Smith şi-a făcut munca în timpul scurtei sale vieţi ne inspiră să ne îndeplinim propriile responsabilităţi, indiferent cât de mari sau mici ar fi.